Repartizare a rromilor cu scandal pe locurile de la licee

Repartizare a rromilor cu scandal pe locurile de la licee

Mai mulţi părinţi, dar şi reprezentanţii unui ONG, au contestat prezenţa unui elev care s-a prezentat pentru a fi repartizat, marţi, pe locurile rezervate rromilor şi asta pentru că, au spus ei, acesta nu ar aparţine acestei etnii, precizează botosaninews.

A fost un ONG care a contestat apartenenţa de etnie rromă a unui copil. A venit reprezentantul de la Partida Romilor şi am discutat, în cele din urmă acesta fiind repartizat“, a spus Daniel Bucătaru, inspector şcolar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Repartizarea celor 48 de absolvenţi de clasa VIII-a s-a făcut în şedinţă publică. Astfel, cinci elevi au fost repartizaţi la Colegiul A.T.Laurian, doi la Colegiul “Mihai Eminescu”, opt la Colegiul Economic, trei la Liceul de Ştiinţe ale Naturii, opt la Liceul Pedagogic, patru la Grup Şcolar D. Negreanu, unul la Grup Şcolar Petru Rareş, doi la Grup Şcolar Elie Radu, trei la Colegiul Ghica Dorohoi, trei la Grul Scolar Flaminzi, şase la Grup Şcolar Ştefăneşti şi trei la Liceul Truşeşti.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.