Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în luna decembrie

Poliţiştii botoşăneni alături de elevi în luna decembrie

În cadrul activităților derulate în cadrul Programului local de prevenire a delincvenței juvenile și a victimizării minorilor, polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au participat la o serie de activități de informare cu elevi și profesori din șase unități de învățămînt din județul Botoșani.

Școala Profesională de Cooperație, Școala Gimnazială „Spiru Haret” Dorohoi, Școala Gimnazială nr.1  Dumeni,com. G. Enescu, Școala Gimnazială Borolea, com. Hănești, Școala Gimnazială nr.2 Negreni, com. Știubieni și Școala Gimnazială nr. 12 Botoșani sunt unitățile de învățământ la nivelul cărora polițiștii de prevenire au discutat subiecte de interes pentru copii și tineri de tipul siguranței pe Internet, răspunderii penale sau traficului de persoane.

Siguranţa pe Internet a fost unul din subiectele frecvent dezbătute de poliţişti cu elevii din cadrul unităților  de învățământ. Recomandările generale s-au referit la protejarea datelor personale, protejarea parolei, evitarea întâlnirilor cu persoane cunoscute pe internet sau anunţarea părinţilor despre intenţia unor astfel de întâlniri, selectarea atentă a imaginilor pe care le postează pe internet, respingerea unor contacte „agresive” venite din partea altor persoane şi anunţarea acestor incidente. 

Polițiștii au primit un feedback pozitiv în cadrul celor 15 activități preventive derulate, informațiile prezentate fiind apreciate ca foarte utile în contextul actual.

Activitățile de acest tip vor continua în luna ianuarie, după încheierea vacanței de iarnă.

Stirea anterioara

Minoră de 13 ani accidentată de un șofer băut

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.