Perle Bac 2022 la limba română. Elevii s-au întrecut în glume la examen: „Nu ai emoţii cu morţii”

Perle Bac 2022 la limba română. Elevii s-au întrecut în glume la examen: „Nu ai emoţii cu morţii”

Absolvenții de liceu s-au întrecut și anul acesta în perle la probele scrise de la Bacalaureat. Cea mai ofertantă din acest punct de vedere a fost proba la limba română, acolo unde elevii și-au putut exprima creativitatea. Unii au dat frâu liber glumelor, iar profesorii care au corectat lucrările au făcut colecție de perle.

Perle Bac 2022 la limba română
Examenul de Bac la limba română este, în fiecare an, sursă inepuizabilă de perle și exprimări amuzante. Unii dintre elevii care susțin examenul maturității aleg să trateze cu umor subiectele pe care nu știu să le rezolve sau pur și simplu au scăpări în exprimare, astfel că profesorii care corectează găsesc în fiecare an perle demne de notat.

Absolvenții de liceu au susținut luni prima probă scrisă din cadrul examenului de Bacalaureat 2022, cea la limba română. Subiectul al treilea a fost cel care i-a pus în dificultate pe unii candidați. Ei au avut de analizat particularitățile unei opere de comedie studiate pe parcursul clasei a XII-a și cei mai mulți au ales să scrie despre „O scrisoare pierdută”, a lui Caragiale.

Deși subiectul era unul cât se poate de serios, unii elevi au ales să îl trateze într-o manieră comică sau pur și simplu s-au exprimat într-un fel care este departe de a fi corect. Nu doar eseurile de la subiectul al III-lea au fost surse de perle, ci și celelalte subiecte la care candidații au avut de tratat ceva pe larg. 

Iată câteva dintre perlele memorabile de la Bac 2022!
„Particularităţile unei comedii sunt multe: piesa te face să râzi, are dialoguri sănătoase şi critică politicienii venoşi.”

„Personajele lui Caragiale au nume simpatice. Trahanache e făcut din cocă moale şi Tipătescu care merge tipa-tipa şi Caţavencu care turuie ca o moară stricată.”

„Personalităţile care mă impresionează pe mine sunt cântăreţii de top şi fotbaliştii din liga I.”

„Personalitățile înseamnă oameni care au făcut lucruri mari în viaţă şi acum sunt morți. Nu ai emoții cu morți.”

Perle memorabile la limba română din anii trecuți
Și în anii trecuți elevii care au dat Bac-ul s-au întrecut în perle, iar internetul este o colecție bogată în acest sens. Orice subiect are potențial de a smulge câte o exprimare care să se transforme în perlă, iar acestea sunt câteva exemple din anii anteriori:

„În cunoscuta baladă Miorița sunt descrise câteva întâmplări în care sunt implicate doi criminali, o oaie turnătoare, și un cioban ce șochează prin prostia lui”

„Modelul meu este Ilie Năstase, pentru că nu îi pasă de gura lumii și s-a însurat de multe ori. Când l-a supărat cineva i-a dat-o la temelie”

„Cătălin a luat-o în luntre pe Cătălina și s-au iubit în mijlocul lacului sub privirile Luceafărului care era gelos”

„Titlul operei poate fi interpretat din punct de vedere astronomic precum o stea aproape de pământ, foarte strălucitoare care poate fi văzută cu ochiul liber”

„Nu putem avea imagini poetice, pentru că textul nu e cu fotografii”

„Rolul cratimei este de a ajuta, a ușura deplasarea, mersul pe jos”

„Cele patru elemente de structură de la Moromeții sunt cele patru volume. E un roman-fluviu și n-a încăput într-o singură carte”

„Ilie Moromete îi lua la mișto pe toți pentru că se credea superior din naștere. N-a avut nevoie de multă școală și de aceea e idolul meu”

„Baltagul este un fel de topor folosit și în zilele noastre pentru comiterea crimelor. După acest topor a plecat Victoria Lipan, probabil că avea nevoie de el pentru muncile câmpului sau ca să taie lemne”.

Stirea anterioara

Sute de zboruri anulate în plin sezon al vacanțelor. Ce trebuie să faceți pentru a nu pierde banii

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.