Ministrul Educației: Universitățile vor putea preda online de anul viitor

Ministrul Educației: Universitățile vor putea preda online de anul viitor

Universitățile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: Activitățile online și ponderea lor pe fiecare domeniu și diferențiat la licență, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile.

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat trebuie ca ARACIS să elaboreze standarde de calitate care să prevadă ponderea lor, „diferențiat în funcție de domeniul de studiu – spre exemplu, științe medicale sau științe inginerești sau științe socio-umane sau arte” și în funcție de ciclurile de studii licență, master sau doctorat. De ce cursuri online de anul viitor și nu de anul acesta universitar, când instituții de învățământ superior și majoritatea studenților cer să își poată finaliza anul în format hibrid?

„ARACIS are disponibilitatea să facă aceste eforturi astfel încât standardele să fie aprobate într-un termen de 90 de zile. Asta înseamnă jumătatea lunii iulie. La jumătatea lunii iulie, semestrul II al acestui an universitar va fi încheiat. În concluzie, Ministerul Educației face eforturi în limitele de competență de legalitate pentru modernizarea învățământului superior inclusiv din perspectiva susținerii digitalizării, astfel încât la începutul anului universitar 2022-2023 aceste schimbări să poată produce efecte pozitive”, a declarat Sorin Cîmpeanu, pentru Edupedu.ro.

Întrebat de ce a așteptat un an pentru a modifica Legea educației în sensul permiterii digitalizării cursurilor universitare, în condițiile în care pe 23 martie 2021 afirma că este necesar ca ARACIS să schimbe standardele de autorizare pentru a permite regândirea digitală a cursurilor și după pandemie, Sorin Cîmpeanu a răspuns: „pentru că este o decizie de oportunitate care are consecințe majore asupra unui întreg sistem de învățământ superior și care necesită o analiză foarte atentă”.

Cursurile online la formele de învățământ “cu frecvență” vor fi introduse în Legea educației, printr-o Ordonanță de Urgență de modificare a acesteia, astfel încât „să fie recunoscute și activități desfășurate prin intermediul resurselor electronice, informatice și de comunicații specifice”, spune oficialul.

Contactat de Edupedu.ro după ce vineri, 25 martie 2022, le-a transmis universităților răspunsul Curții de Conturi cu privire la finanțarea cursurilor universitare organizate online după încheierea stării de alertă instituite din cauza pandemiei COVID-19, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că, „practic, Curtea de Conturi ne spune că atâta vreme cât nu există derogări, finanțarea cursurilor cu frecvență făcute în regim online nu este legală”.

„Autoritatea responsabilă pentru calitatea în educație care face ca diplomele românești să fie recunoscute internațional nu este Curtea de Conturi, ci ARACIS. Și raportat la competențele conferite de lege, Curtea de Conturi a României nu are atribuții în acordarea de consultanță sau în emiterea unor puncte de vedere vizând modul de interpretare a dispozițiilor legale și aplicarea acestora”, a afirmat Cîmpeanu, referitor la următoarea precizare făcută de Curtea de Conturi în același răspuns trimis Ministerului: „opinăm că, în măsura în care se apreciază că există neclarități în ceea ce privește formatul în care se poate desfășura procesul de predare – evaluare în cadrul formei de învățământ cu frecvență până la sfârșitul anului universitar 2021-2022, precum și modalitatea de finanțare în cazul realizării procesului de predare – evaluare online, Ministerul Educației, în calitate de autoritate de reglementare în domeniu, poate promova un proiect de act normativ cu forță juridică de lege care să lămurească toate aceste aspecte”. Citește mai mult pe edupedu.ro!
 

Stirea anterioara

Proiectul educațional „Apa în viața noastră” desfășurat în mai multe unități de învățământ din județ - FOTO

Stirea Urmatoare

Festivitate de premiere a celor mai buni elevi contabili, organizată de Consiliul Județean Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.