Ministrul Educației: Școlile nu se vor redeschide pe 11 ianuarie

Ministrul Educației: Școlile nu se vor redeschide pe 11 ianuarie

Ministrul Educației spune că data reînceperii cursurilor după vacanța de iarnă, 11 ianuarie 2021, din calendarul anului școlar actual, este un termen “mult prea scurt” pentru a fi redeschise fizic școlile. Într-o declarație pentru Știrile ProTV Sorin Cîmpeanu susține că instituția pe care o conduce “își dorește deschiderea cât mai grabnică a școlilor”, dar asta “în măsura în care situația epidemiologică o va permite”.

Fără să prezinte o situație actualizată a condițiilor epidemiologice sau un plan concret pentru redeschiderea școlilor, ministrul spune că “instituțional” ministerul “își dorește deschiderea cât mai grabnică a școlilor”, însă întrebat de reporter dacă pe 11 ianuarie elevii vor reveni în bănci, Cîmpeanu anunță indirect că nu.

Roxana Hulpe, reporter ProTV: ”Există posibilitatea să se deschidă acum pe 11 ianuarie?”

Sorin Cîmpeanu: ”Pe 11 ianuarie mi se pare mult prea scurt. Pe 11 ianuarie e termenul dintr-un calendar care a fost construit cu multe luni de zile în urmă.

Ministerul Educației, instituțional, îşi doreşte redeschiderea cât mai grabnică a şcolilor, în măsura în care situaţia epidemiologică o va permite.

Revenirea la şcoală se va face ţinând seamă şi de ceea ce vor face alte state care se confruntă cu aceeaşi problemă″.

Cîmpeanu a susținut în mai multe ieșiri publice că Ministerul Sănătății (sau autoritățile din Sănătate) va lua decizia finală de redeschidere a școlilor.

Materialul PROTV promovează data de 8 februarie, ca un “plan” pe care ministrul Sorin Cîmpeanu l-ar avea pentru redeschiderea școlilor. Această dată este debutul Semestrului al II-lea al anului școlar în curs. Dacă școala s-ar redeschide fizic pe 8 februarie, înseamnă că pe 11 ianuarie elevii ar începe școala tot în format online.

“Conform unui scenariu pe baza căruia reprezentanţii din educaţie discută acum cu reprezentanții din sănătate, grădiniţele şi clasele primare s-ar putea redeschide, spune ministrul educaţiei, la începutul semestrului al doilea, adică luni pe 8 februarie”, potrivit sursei citate.

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a mai anunțat că în privința redeschiderii școlilor „prioritizăm pe trei paliere – grădiniţe şi învăţământ primar, elevii claselor a VIII-a şi a XII-a, elevii din şcolile care au avut dificultăți în online”. Sursa: edupedu.ro

Stirea anterioara

Accident cu victime la Flamânzi. Două persoane au fost rănite

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.