Liceul cu Program Sportiv Botoșani, singura unitate de învățământ din județ care primește acreditarea ERASMUS pentru domeniul „Educație școlară”

Liceul cu Program Sportiv Botoșani, singura unitate de învățământ din județ care primește acreditarea ERASMUS pentru domeniul „Educație școlară”

Școală EPAS (Școală Ambasador a Parlamentului European), Școală E-twinning implicată în proiecte Erasmus+ de parteneriat strategic, Liceul cu Program Sportiv Botoșani a obținut acreditarea ERASMUS în urma selecției de propuneri de acreditare depuse pentru Domeniul „Educație școlară”, selecție la care au participat 342 unități de învățământ și instituții din țară.

Acreditarea Erasmus reprezintă instrumentul prin care organizațiile și instituțiile pot participa într-un mod continuu în cadrul programului Erasmus+ 2021-2027, oferindu-le anual acces simplificat la finanțare în cadrul Acțiunii-cheie 1, proiecte de mobilitate.

Acordarea acreditării Erasmus confirmă faptul că organizația aplicantă este capabilă să implementeze un plan de dezvoltare strategică pe termen mediu sau lung. Pentru aceasta, organizația candidată elaborează un plan de punere în aplicare a unor activități de mobilitate de înaltă calitate, denumit Plan Erasmus, ca parte a unui efort organizațional mai amplu de a-și gândi strategic dezvoltarea.

Astfel, Liceul cu Program Sportiv Botoșani, instituție cu renume în domeniul identificării și pregătirii tinerilor capabili de înalte performanțe sportive, își extinde oportunitățile de dezvoltare, dincolo de granițele țării, prin implementarea proiectelor internaționale. În urma elaborării Planului Erasmus, Liceul cu Program Sportiv Botoșani își propune ca până în anul 2027 să perfecționeze un număr de 49 de profesori și 75 de elevi, dezvoltând competențe derivate din nevoile instituționale și personale ale celor implicați.

„Obținerea acreditării reprezintă o simplificare semnificativă a accesului la finanțarea Erasmus+ pentru Liceul cu Program Sportiv ceea ce ne garantează finanțarea în proiectele de mobilitate pe care ni le propunem. Această acreditare trebuie privită ca pe o oportunitate pentru școala noastră, și, totodată, ca o recunoaștere a activităților derulate în cadrul proiectelor cu finanțare europeană”, Gabriel Hârtie, director la Liceul cu Program Sportiv Botoșani.

Stirea anterioara

Comunicat IPJ Botoșani: Raul are 14 ani și este noul nostru prieten! - FOTO

Stirea Urmatoare

1.672 persoane angajate prin intermediul AJOFM Botoșani, în perioada ianuarie-mai 2024

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.