Înscrierea la ora de religie în şcoli, subiect de discuţie în Comisia pentru Învăţământ a Camerei

Înscrierea la ora de religie în şcoli, subiect de discuţie în Comisia pentru Învăţământ a Camerei

Predarea religiei în şcoli şi faptul că înscrierea la ora de religie se va putea face doar pe baza unei cereri în scris a părinţilor, în urma deciziei CC, a generat, marţi, discuţii în Comisia de învăţământ a Camerei, secretarul de stat în MEN arătând că până pe 6 martie trebuie depuse aceste cereri.

Comisia de învăţământ a invitat reprezentanţii cultelor religioase la dezbateri, după ce CC a admis cererea ridicată de Emil Moise că obligativitatea înscrierii din oficiu a copilului la ora de religie este neconstituţională şi că vor putea intra la ora de religie doar copiii ai căror părinţi au depus în acest sens o cerere.

Reprezentanţii cultelor religioase au susţinut necesitatea studierii religiei în şcoli, preotul Ionuţ Corduneanu (BOR) arătând că 25 de state din UE au obligatorie religia în şcoli şi că Patriarhia Română cere ca înscrierea la ora de religie "să se facă pe toată durata şcolarizării din unitatea de învăţământ".

„Predarea religiei în şcoli este un element esenţial în formarea unui tânăr. Toţi părinţii bulgari catolici vor face acea cerere, iar religia în şcolile noastre se va preda", a declarat deputatul Niculae Mircovici, reprezentant al minorităţii bulgare.

Deputatul Remus Cernea a spus că decizia CC trebuie pusă în acord cu legea învăţământului, astfel încăt înscrierea la ora de religie să se realizeze la solicitarea scrisă a părinţilor pentru elevii cu vârsta de până în 14 ani. "Înscrierea la ora de religie se va face la începutul fiecărui an şcolar", a propus Cernea, arătând că în România nu există o religie de stat şi că statul trebuie să fie neutru faţă de toate cultele religioase. Citeşte mai mult pe mediafax.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.