Festivalul „Fir de mărțișor” la Grădinița nr.8 din Dorohoi - FOTO

Festivalul „Fir de mărțișor” la Grădinița nr.8 din Dorohoi - FOTO

Peste 100 de mărțișoare din toate colțurile țării au sosit astăzi la Dorohoi și au fost expuse în holul grădiniței nr.8, in cadrul Festivalului-Concurs „Fir de martisor”, realizat de coordonatori prof. Camelia Ursa si educatoarea Viorica Dobrea.

Aici preșcolarii au putut admira atât lucrările realizate de ei cât și pe cele ale colegilor din țară înscriși în concurs. “Numărul lucrărilor primite la Grădinița este impresionant de mare. Copii cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani din toată țara au trimis lucrările lor  realizate cu deosebită măiestrie.

„Suntem la prima ediție a Festivalului „Fir de Mărțisor”, care se imparte in doua sectiuni, una de interpretare si una de creatie plastica si dorim sa identificam si sa valorizam potentialul artei si nu in ultimul rand sa fie o rampa de lansare spre mai departe”, a declarat pentru Dorohoi News, prof. Camelia Ursa, coordonatoarea festivalului.

Scopul festivalului este cel de salvare și revigorare a tradiției mărțișorului, încercând să dezvolte celor mici imaginația, creativitatea, dar și spiritul competitive.

„Concurenţii au avut o evolutie artistică pe masura asteptarilor. Mulţumim pe aceasta cale sponsorilor concursului nostru prin contribuţia cărora resita actiunii a fost garantată: Ing. Vlad Vasiliu – Director la S.C EUROPANT SRL DOROHOI, Viceprimar C-tin Bursuc, Sindicatul Liber Dorohoi, Asociaţia părinţilor Licuricii Dorohoi, Net&Computers Dorohoi și Redactia Dorohoi News.”, a adăugat pentru Dorohoi News, prof. Camelia Ursea, coordonatoarea festivalului. (Otilia O.)

[gallery link="file" orderby="rand"]

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Peste 160 de sancțiuni aplicate de polițiști în ultimele 24 de ore și 9 permise de conducere reținute

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.