Faza județeană a concursului „Micii pompieri” la  Grădinița „Ștefan cel Mare” Dorohoi – VIDEO/FOTO

Faza județeană a concursului „Micii pompieri” la Grădinița „Ștefan cel Mare” Dorohoi – VIDEO/FOTO

Grădiniţa cu program prelungit „Ștefan cel Mare și Sfânt” Dorohoi, s-a desfăşurat luni, 29 aprilie 2013, începând cu ora 09.30, etapa județeană, a concursului „Micii pompieri”.

Concursul se adresează copiilor din grădiniţe, din grupele mari din învăţământul preşcolar şi are ca scop dezvoltarea capacităţii de înţelegere şi apreciere a pericolelor generate de situaţii de urgenţă, evaluarea  cunoştinţelor copiilor privind principalele reguli de prevenire a incendiilor în grădiniţă şi la domiciliu, cunoaşterea efectelor incendiilor asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor şi bunurilor materiale, modul de  comportare în caz de incendiu precum şi promovarea atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în situaţii de risc. Concursul are un caracter educativ şi tehnico-aplicativ, în domeniul apărării împotriva incendiilor.

La startul competiţiei, organizată de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Botoşani, s-au aliniat 19 echipaje  formate din câte trei copii cu cunoştinţe în domeniul prevenirii incendiilor.

„Copiii, pregătiţi și de această dată foarte bine de către părinţi şi profesori, au făcut dovada interesului major în ceea ce privește siguranța vieții în instituțiile de învățământ pe linia prevenirii şi a modului de comportare premergător producerii de incendii, asta dă încredere pompierilor profesionişti că siguranţa cetăţenilor noştri este pe mâini bune. Viitorul sună bine, pentru că preșcolarii, cu siguranță vor transmite cunoștințele lor celor care, cu mic cu mare, au atâta nevoie de ele. Mulțumim colectivului de organizare,  pentru buna desfășurare a intregii activități de pe timpul concursului” a declarat  pentru Dorohoi News, Lt. Colonel Radu Ţipişcă, inspecţia judeţeană a I.S.U. Botoşani.

Concurenţii au susţinut două probe, teoretică şi practică. Proba teoretică a constat în rezolvarea unui chestionar cu zece întrebări din domeniul prevenirii incendiilor. La proba practică, copii au redat prin desen o situaţie în legătură cu tema concursului (apărarea împotriva incendiilor) după care au susţinut lucrarea realizată în faţa comisiei. Câştigătorii au fost răsplătiţi pentru eforturile lor cu premii: medalii, diplome, jucării şi dulciuri.

„Felicit preșcolarii care au participat astăzi la cea de a 6-a ediție a concursului județean „Micii Pompieri” precum și pe cadrele didactice, părinții implicați în pregătirea preșcolarilor, pentru organizare și desfășurare și asociației PARENTIS care a oferit dulciuri și o masă caldă copiilor participanți. Mulțumim partenerilor noștri respectiv Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” Botoșani pentru surprizele care au curs pe tot parcursul zilei, oferindu-ne posibilitatea de a cunoște activitatea de zi cu zi a pompierilor profesioniști”, a declarat pentru Dorohoi News, Doinița Anișoara Dupu, manager Grădinița „Ștefan cel Mare” Dorohoi.

În curtea grădiniței  cu program prelungit ,,Ștefan cel Mare și Sfânt”, pompierii au adus și au prezentat copiilor două autospeciale de intervenție. Preșcolarii au avut ocazia să vadă cu ce utilaje intervin pompierii, costumele de pompieri precum și accesorii pe care pompierii le folosesc la intervenții, dar cea mai mare bucurie oferită a fost echiparea cu costume și căști de pompieri precum și prezentarea pe interior a  autospecialelor.

„Acest concurs este la a șasea ediție, colegele noastre din tot județul s-au implicat activ, pregătind copii și participând la etapa zonală. Avem prezente în acest concurs un număr de 19 echipaje din tot județul și mă bucur să remarc excelenta organizare de la Grădinița „Ștefan cel Mare” Dorohoi, coordonată de doamna director Doinița Anișoara Dupu și de domnul colonel Radu Țipișcă. Impactul acestui concurs va fi de durată și hotărâtor pentru educarea în spirit civic, pentru educarea în spiritul prevenirii incendiilor și știm că bazale solide și de calitate se pun în perioada preșcolară, educația timpurie fiind hotărâtoare.”, a declarat pentru Dorohoi News, prof. Paula Gavriluță, inspector şcolar de specialitate pentru învăţământul preprimar.

Vezi GALERIE FOTO de la acest eveniment - Click AICI!

 

Sursa: DorohoiNews.ro

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.