Elevii salută decizia ministerului, dar condamnă lipsa dialogului

Elevii salută decizia ministerului, dar condamnă lipsa dialogului

Consiliul Național al Elevilor consideră măsura adoptată de către Ministerul Educației Naționale privind creșterea ponderii mediei evaluării naționale la admiterea în învățământul liceal ca fiind una benefică. Astfel, se asigură o evaluare obiectivă și se elimină discrepanțele apărute în unele situații, în urma notării subiective din ciclul gimnazial.

De asemenea, dorim să  aducem la cunoștință Ministerului Educației Naționale faptul că structura reprezentativă a elevilor la nivel național nu a fost consultată nici de această dată în privința acestei decizii. Ministerul Educației a încâlcat dispozițiile art. 80 (1) din Legea Educației Naționale, care specifică faptul că învățământul este centrat pe beneficiari și deciziile se iau prin consultarea acestora. Având în vedere faptul că educația este definită ca un bun public, comunicarea cu actorii sistemului trebuie să fie una reală și continuă. Dialogul reprezintă mai mult decât comunicare prin intermediul presei.

Totodată, reamintim faptul că au trecut mai mult de 2 ani de la intrarea în vigoare a Legii Educației, iar elevii încă nu au un statut aprobat. Ministerul are obligația de a elabora toate actele normative specificate în lege în termen de 8 luni de la intrarea în vigoare, conform Art. 361 (6).

„Măsura privind admiterea la liceu permite o evaluare obiectivă a cunoștințelor elevilor. De asemenea, prioritățile ministerului pentru acest an ar trebui să asigure un proces educațional corect și transparent. În acest sens, comunicarea cu beneficiarii direcți ai sistemului educațional trebuie întărită. În prezent, nu putem afirma faptul că avem un proces educațional de calitate, transparent deorece legea nu este integral respectată, statutul elevului nu este aprobat, iar deciziile majore nu sunt întotdeauna luate prin consultarea actorilor sistemului educațional.” Iulia-Flavia MIRON, preșdinte al Consiliului Național al Elevilor.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.