Dezastru la simularea Evaluării Naționale. Cele mai mici note s-au înregistrat în județele Botoșani, Călărași și Vaslui!

Dezastru la simularea Evaluării Naționale. Cele mai mici note s-au înregistrat în județele Botoșani, Călărași și Vaslui!

Peste 44 la sută dintre elevii care au fost la simularea evaluării naţionale au medii între 5 şi 10, cu 6,63 la sută mai puţini decât anul trecut, iar şapte elevi au obţinut medii de 10, potrivit informaţiilor transmise de Ministerul Educaţiei, sâmbătă, scrie Mediafax.

Potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educaţiei, 44,05 la sută dintre elevii de clasa a VIII-a care au participat la simularea evaluării naţionale, au obţinut note peste 5. La simularea din acest an, rata de prezenţă s-a situat la 90,71 la sută din totalul celor 187.006 elevi de clasa a VIII-a, iar 166.498 de elevi au participat la toate probele.

Cele mai multe medii sunt între 5 şi 5.99 (22.422), între 6 şi 6,99 sunt 19.109 medii, 15.985 de medii între 7 şi 7,99, 11.989 de medii între 8 şi 8,99, 3.850 de medii între 9 şi 9,99, respectiv şapte medii de 10, se mai spune în acelaşi comunicat.

În ceea ce priveşte rezultalele pe discipline, reprezentanţii ministerului Educaţiei au transmis "că procentul notelor peste 5 a fost de 60,54% (prezenţă - 90,71%) la proba de Limba şi literatura română, respectiv 32,60% (prezenţă - 90,20%) la matematică. La proba de Limba şi literatura maternă, din 10.170 de elevi prezenţi, circa 76% au reuşit să obţină note peste 5".

Statistic, cele mai multe note peste 5 s-au înregistrat în Capitală — 46,29% (rata prezență — 90,10%), urmată de Brăila — 42,42% (rata prezenta — 76,61%) și Cluj — 40,62% (rata prezenta — 91,37%).

Cele mai mici note s-au înregistrat în județele Vaslui — 19,32%, Călărași — 21,78% și Botoșani — 21,95%. În aceste județe prezența a fost, în medie, de aproximativ 90%.

MENCȘ reamintește că rolul simulărilor, atât la evaluarea națională, cât și la bacalaureat, este unul reglator, în sensul identificării de către elevi, profesori și părinți, a nivelului real de pregătire atins până la momentul testelor pentru că, mai apoi, să se poată stabili planuri remediale individuale.

Ministerul Educației solicită inspectoratelor școlare județene măsuri remediale adecvate, în vederea unei mai bune pregătiri a elevilor din clasa a VIII-a.

Printre aceste măsuri se numără realizarea unei diagnoze clare a situației la nivelul fiecărui județ/ al fiecărei școli, analiza, în cadrul ședințelor cu directorii, a rezultatelor obținute de fiecare scoală, la simularea evaluării naționale, alaborarea de către fiecare scoală a graficului de pregătire a elevilor pentru examenul de evaluare națională și monitorizarea acțiunilor stabilite, de către inspectoratul școlar, analiza rezultatelor în cadrul comisiilor metodice, al cercurilor pedagogice și al consiliilor profesorale, implementarea unui program de pregătire suplimentară, în regim gratuit, în cadrul școlii, după orele de curs.

Alte măsuri se referă la personalizarea traseului de învățare pentru elevii cu probleme deosebite care au obținut rezultate slabe la simularea evaluării naționale, efectuarea temelor diferențiate pentru asigurarea individualizării învățării.

Totodată, Ministerul Educației anunță inspecții școlare de specialitate la nivel național, care se vor desfășura pe toată perioada de dinaintea evaluărilor naționale și vor urmări aplicarea planurilor remediale la nivelul unităților de învățământ. Aceste inspecții vor fi realizate de inspectorii de specialitate din cadrul MENCS și de cei din inspectoratele școlare.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Jandarmii botoșăneni vor fi în mijlocul cetățenilor la manifestările de Sf. Gheorghe

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.