De Ziua Educaţiei, Mihaela Huncă cere respect pentru profesorii botoşăneni

De Ziua Educaţiei, Mihaela Huncă cere respect pentru profesorii botoşăneni

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei, şefa Departamentului de educaţie a PSD Botoşani, Mihaela Huncă, a făcut un apel pentru reinstaurarea respectului în sistemul de învăţământ, atât în ce priveşte statutul de dascăl, cât şi faţă de legile în vigoare.

„Starea de haos la care s-a ajuns în sistemul educaţional românesc are la bază o lipsă de respect generalizată. Lipsa de respect faţă de statutul profesorilor, lipsa de respect faţă de meseria de dascăl, lipsa de respect faţă de drepturile legale au condus la lipsa de respect faţă de şcoală. De aceea, cred că revenirea la normalitate în educaţie trebuie să înceapă de la reinstaurarea respectului în sistemul nostru de învăţământ”, a declarat reprezentanta PSD Botoşani.

Vicepreşedintele PSD Botoşani consideră că cel mai grav efect al politicii abuzive pe care a dus-o Guvernul Boc în domeniul educaţiei a fost subminarea statutului de dascăl, ca model social, moral şi educaţional. „Profesorii botoşăneni au fost trataţi cu dispreţ, li s-au încălcat drepturile şi au fost ameninţaţi de şefii lor atunci când s-au apărat în justiţie. În aceste condiţii, statutul social al dascălului este serios afectat şi nu mai poate  reprezenta un model de succes  pentru elevi”, a explicat Mihaela Huncă.

Drept urmare, social-democrata crede că viitorul ministru al Educaţiei, într-un Guvern condus de Uniunea Social Liberală, va avea în vedere în primul rând restabilirea respectului în societate faţă de şcoală prin respectul pentru actorii săi multipli (personal didactic şi nedidactic, elevi şi părinţi), printr-o ofertă educaţională corelată la cerinţele pieţei şi printr-un proces educaţional de calitate, asigurând astfel evoluţia societăţii româneşti.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Spectacol pentru adulți al Teatrului din Galaţi la Teatrul „Vasilache”: „Natură moartă cu nepot obez”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.