Consiliul Naţional al Elevilor susține solicitarea FNAP și cere demisia cadrelor didactice din Centrul Național de Evaluare

Consiliul Naţional al Elevilor susține solicitarea FNAP și cere demisia cadrelor didactice din Centrul Național de Evaluare

Consiliul Naţional al Elevilor (CNE), în calitate de structură reprezentativă a elevilor din România, sprijină propunerea Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, de a cere demisia cadrelor didactice din Centrul Naţional de Evaluare, care au elaborate subiectele Evaluării Naţionale la clasa a VIII-a 2014, la disciplina Limba şi Literatura Română, fără să ţină cont de programa şcolară aflată în vigoare.

Ţinem să reamintim membrilor Centrului Naţional de Evaluare că până la finele ciclului gimnazial se studiază, în şcolile de stat şi private din România, conform programei şcolare aflate în vigoare, genul liric, dar doar specia pastel; specia filozofică, din care face partea poezia „Gânduri pentru Anul Nou” de Ion Minulescu, text pe care  s-a bazat primul subiect al examenului, se studiază în ciclul liceal.

Totodată, evidențiem şi lipsa libertăţii profesorilor evaluatori de a puncta mai multe sinonime la exerciţiul numărul 1, subiectul I, datorită baremului care nu a fost elaborat conform modului de gândire al elevilor din ciclul gimnazial.

Accentuăm faptul că elevilor li s-a cerut în exerciţiul 5 de la punctul A, Subiectul II, să precizeze felul a două propoziţii subordonate, în condiţiile în care prima propoziţie din fraza respectivă putea fi interpretată atât ca propoziţie temporală, cât şi ca propoziţie condiţională. În acelaşi timp, ultima propoziţie a aceleiaşi fraze poate fi interpretată atât ca propoziţie indirectă, cât şi ca propoziţie de scop.

În şedinţa de sâmbătă, 28 iunie a.c. a Executivului, domnul prim-ministru al României, Victor Ponta, a declarat: "Eu personal cred că trebuie să lucraţi la minister, să vedeţi totuşi dacă subiectele şi numărul de ore chiar sunt adecvate la realitate - vorbesc ca părinte acum, nu ca prim-ministru, şi eu cred că se mai poate lucra, cred că încă fac copiii multe lucruri care le sunt inutile şi nu fac lucruri care le sunt utile. Ştiu că e un proces dificil, nu ceva ce se poate face peste noapte, dar chiar cred că uneori îi chinuim mai mult decât îi învăţăm şi poate că ăsta e un semnal pe care îl recepţionează Ministerul Educaţiei şi toată comunitatea din educaţie". Din spusele domnului Victor Ponta, reiese faptul că sistemul educaţional românesc este la un nivel mediu de dezvoltare şi că Ministerul Educaţiei Naţionale încă poate propune reforme pentru îmbunătăţirea acestuia.

”Este important ca, prin Evaluarea Națională, elevilor să li se ofere cadrul optim în care să își pună în valoare cunoștințele acumulate de-a lungul celor opt ani de studiu, fără a le constrânge, în vreun fel, capacitatea de liberă exprimare, respectând, în același timp, normele programei școlare. Subiectele trebuie să fie clare pentru orice elev, indiferent de mediul  social din care provine, cerințele care lasă o arie mare de interpretare reprezentând un adevărat impediment pentru obținerea unor note mari. De asemenea, dorim să le urăm succes celor care, începând de luni, 30 iunie, vor susține probele scrise ale Examenului de Bacalaureat.” a declarat Eduard MITITELU, președintele CNE.

Reamintim faptul că media obţinută de elevi la Evaluarea Naţională pentru clasa a VIII-a constituie 75% din media de admitere în ciclul liceal. Drept urmare, ne-am dori să vedem în următoarele sesiuni ale examenului o serie de subiecte ce nu lasă loc de interpretări.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.