Colegiul Laurian și Liceul Pedagogic din Botoșani – unități pilot în modernizarea învățământului românesc

Colegiul Laurian și Liceul Pedagogic din Botoșani – unități pilot în modernizarea învățământului românesc

Metode noi, programe internaționale și abordări didactice de viitor vor fi aplicate în următorii cinci ani în două dintre unitățile de nivel liceal din Botoșani, grație includerii acestora pe lista aprobată de ministerul de resort cu obiectivele strategice ale proiectului România Educată.

Din Botoșani au fost selectate Liceul Pedagogic „Nicolae Iorga”, unitățile de profil din toate județele fiind cooptate ca și componentă obligatorie a proiectului, dar și Colegiul Național ”A.T. Laurian”, acesta înscriindu-se, în urmă cu ceva timp, în cursa pentru beneficiarii proiectului pilot.    

În mod concret, unitățile experimentale și de aplicație vor găzdui și implementa, în cei cinci ani, diverse programe educaționale inovative, ce vor include formarea personalului didactic, diversificarea ofertei educaționale puse la dispoziția elevilor, fără a afecta, însă, valorile, profilul absolventului, competențele-cheie și ariile de învățare. Proiectul va fi finanțat de la bugetul de stat, sau din surse suplimentare atrase de minister, fondurile urmând a acoperi activitățile suplimentare realizate de cadrele didactice, precum și alte costuri conexe. Hotărârea de Guvern ce aprobă regulamentul cadru ține să atragă atenția ca, prin derularea programului, să nu fie afectate drepturile elevilor referitoare la accesul la educație, evaluare, transfer, participare la evaluări și examene naționale. 

Proiectul prinde și o serie de universități ce vor asigura formarea cadrelor didactice, coordonarea programelor de practică pedagogică, a celor de masterat pentru studenții ce doresc să intre în proiect, pentru a  aplica în licee noutățile didactice vizate de specialiști. Universitățile vor fi, așadar, partenerii contractuali ai unităților de nivel liceal. În rândul celor din urmă vor fi selectate cadre didactice, numite profesori-mentori, ce vor derula activități didactice de mentorat, tutorat, coaching, implementând fiecare etapă a viziunii ce-și propune modernizarea învățământului românesc. Criteriile de selecție vor trebui să respecte cerințele ministeriale exprimate într-o metodologie specifică aprobată de minister, precum și în clauzele din contractul încheiat între universitate și unitatea de învățământ – școală de aplicație.

„E firesc să ne bucure includerea Colegiului ”A.T. Laurian” printre beneficiarii programului România Educată și așteptăm cu nerăbdare să începem să derulăm efectiv activitățile componente. Pentru noi selectarea vine ca o apreciere din partea oficialilor din minister a pașilor consistenți făcuți de laurieni pentru a se alinia la învățământul din noua eră a didacticului. Pentru preocuparea noastră, a directorilor, dar și a colegilor mei, pe care-i felicit și acum, pentru a face loc în lecțiile de fiecare zi  metodelor noi de predare, abordării integrate de tip STEM, lobatorului SMART și tuturor celorlalte noutăți cu care toate catedrele din Laurian vin în întâmpinarea elevilor lor.”, a declarat dr. Mihaela Liliana Prăjinariu, director al colegiului național botoșănean prins în programul ministerului.

Stirea anterioara

Memorialul Ipotești - Tabăra de artă fotografică - CAUTÂNDU-L PE EMINESCU

Stirea Urmatoare

Fostul șef al ISU Botoșani a fost depus la Capela Militară. Vezi când are loc înmormântarea!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.