CE vrea un program nou de distribuire a alimentelor în școli

CE vrea un program nou de distribuire a alimentelor în școli

Comisia Europeană ar putea prezenta săptămâna viitoare o propunere referitoare la un nou program școlar european de distribuire de produse alimentare, respectiv fructe și legume proaspete, inclusiv banane, și lapte de consum, pentru elevi.

Noua propunere urmărește să remedieze situația actuală în care se înregistrează o scădere a consumului de fructe, legume proaspete și de lapte în rândul copiilor, precum și să combată problema persistentă a obezității.

Sub sloganul „Mănâncă bine ca să te simți bine”, noul program, care are la bază modelul „de la fermă la școală”, va pune accent pe măsurile educative menite să sensibilizeze mai mult copiii față de obiceiurile alimentare sănătoase și să ofere cunoștințe legate de mediu și agricultura durabilă.

Propunerea CE va reuni două programe de distribuție în școli, unul pentru fructe și legume și altul pentru lapte, momentan separate, se arată într-un comunicat al CE.

În această perioadă, autoritățile locale din România caută producători care să asigure furnizarea de mere în școli, organizând licitații.

De exemplu, Consiliul Județean Sălaj caută furnizor pentru merele pe care le primesc elevii în scoli, după ce contractul cu firma Pomicola SRL din Zalău a fost reziliat.

Și asta pentru că firma furnizoare a fost amendată de Direcția Saniar Veterinară pentru mai multe nereguli constatate la depozitul său. Consiliul Judeţean Sălaj a demarat deja procedura de cerere de ofertă privind încheierea de noi contracte de furnizare a fructelor proaspete în şcoli.

„Dorim să accelerăm procedurile de negociere directă, însă trebuie să ţinem cont de respectarea unor termene limită impusă de lege. Sperăm totuşi ca săptămâna viitoare să poată fi reluată furnizarea de mere în zonele unde a fost întreruptă, asigurând astfel livrarea fructelor către elevi pentru întreaga perioadă de 85 de zile din acest an şcolar” , a declarat Tiberiu Marc, preşedintele Consiliului Judeţean Sălaj, citat de regiotv.ro.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.