Bat clopote de Crăciun la Școala Gimnazială „Ioan Murariu”, Cristinești – Galerie FOTO

Bat clopote de Crăciun la Școala Gimnazială „Ioan Murariu”, Cristinești – Galerie FOTO

Iată-ne ajunși, din nou, în această  perioadă mult-așteptată a anului, în acest timp al bucuriilor, al păcii şi al liniştii sufleteşti, în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească.

Crăciunul este sărbătoarea sfântă a Naşterii Domnului iar magia sărbătorilor de iarnă ne înconjoară deja încet, încet și totul se colorează în aur și argint iar în jur ne sclipesc mii de luminițe. Dorința cadrelor didactice de la Școala Gimnazială „Ioan Murariu” din Cristinești a fost aceea de a se opri în aceste momente, o clipă, și să aprindă o lumină în inimile celor triști, de a încerca să coloreze puțin viața persoanelor mai innegurate, de a dărui un zambet sincer prietenilor și o îmbrățișare caldă celor pe care îi iubesc.

Sfintele sărbători aduc cu ele un repertoriu neasemuit de bogat în datini şi credinţe, în realizări artistice, muzicale, coregrafice şi nu numai. Colindele, urările de belşug şi recoltă bogată sunt doar câteva din manifestările folclorice care fac din sărbătorile de iarnă unele din cele mai spectaculoase manifestări spirituale ale poporului nostru. În această perioadă, copiii, care ţin locul păstorilor şi magilor, cetele de colindători sfidează intemperiile vremii, din dragoste pentru misiunea încredinţată lor, pentru a duce mai departe, această misiune, din generaţie în generaţie.

Din acest motiv a luat naștere întreaga activitate, cu scopul de a ne bucura împreună de obiceiurile locale, pentru a împărți gândurile bune pentru zilele Sfinte ce ne bat la ușă.

Spectacolul s-a desfășurat în Căminul Cultural al comunei Cristinești, unde ne-a onorat cu prezența și domnul primar Stredie Marinel, care a reușit să bucure copiii, și în acest an, cu cadouri lăsate de la Moș Crăciun.

Activitatea a debutat cu serbarea pregătită de Clasa Pregătitoare, coordonată de doamna înv. Dana Tărnăuceanu, care pe lângă colinde, poezii, urături și Sorcova, ne-a oferit și un „dans al fulgilor”. Clasa a II - a de la Școala Cristinești, coordonată de domnul înv. Cristian Haivas a adus un recital de colinde și urături. Clasa a II - a de la Școala Baranca, coordonată de doamna înv. Otilia Crupenschi ne-a încântat cu un alt „dans al fulgilor” și al „săniuței grăbite”. Elevii clasei a IV - a care au fost pregătiți de către domnul înv. Mihai Codreanu au închinat acestei sfinte sărbători, poezii, colinde, urături și tradiționalul „La mulți ani”.

Pentru elevii de la gimnaziu, activitățile s-au manifestat sub formă de cor, căiuți și dansuri. Doamna profesor de muzică, Paula Gavriluță, împreună cu corul școlii, au reușit să ne emoționeze printr-un impresionant repertoriu de colinde tradiționale. În completarea acestui mirific moment, doamna bibliotecar Alexandra Petre a mobilizat câteva dintre grupurile de căiuți din zona Cristinești, respectiv Dămileni, aducând pe scenă: Căiuții lui Gorcea; Căiuții lui Străchinariu. Pe lângă bucuria adusă prin aceste manifestări folclorice, tot doamna Alexandra Petre, prin munca despusă cu elevii de la clasele V - VIII, ne-a delectat cu două dansuri: „El e Moș Crăciun” și „Moș Crăciun este român”.

În încheierea acestui program, la inițiativa doamnei director, profesor Oana Darie, cadrele didactice de la toate școlile din comuna Cristinești au oferit spectatorilor gânduri de bine, sărbători luminate, cu pace, liniște și cu porțile sufletului deschise pentru noul an, pentru 2016, care poate va fi cu mai multă dragoste, bună-stare și credință. Tot aceștia i-au colindat pe toți cei aflați în sală, finalizându-se totul cu nelipsitul „Mulți ani trăiască”. (prof. Harapu - Sinculei Ionela)

Stirea anterioara

Autocar cu câteva zeci de români, blocat în Slovenia. Românii veneau din Italia

Stirea Urmatoare

Femeie din Carasa ajunsă cu arsuri la spital după ce un incendiu i-a cuprins casa

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.