Astăzi se lansează programul Lider European la două licee din Botoşani

Astăzi se lansează programul Lider European la două licee din Botoşani

Două licee din Botoşani au fost selectate, alături de alte 14 licee din România, pentru a participa la programul „Lider European”,  dezvoltat în parteneriat de Reprezentanţa Comisiei Europene în România şi Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului.

Astăzi are loc lansarea proiectului derulat de Asociaţia Chelgate, în numele Reprezentanţei Comisiei Europene în România astfel:  ora 12,00, la Colegiul Naţional  „A.T. Laurian” Botoşani şi  ora  14, la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Botoşani. Sunt implicaţi în derularea proiectului, alături de organizatorii Chelgate, reprezentanţi ai liceelor, ai unor ONG locale şi ai Centrului Europe Direct Botoşani, ziarişti, oameni de cultură.

Programul „Lider European” face parte din campania Europa Casa Noastră, o serie de programe de informare şi comunicare anuală menite să transpună priorităţile de comunicare ale Comisiei Europene în mediul şcolar. Programul se adresează elevilor din clasele a XI-a din cadrul a 16 licee selectate de inspectoratele școlare județene din următoarele oraşe din ţară - Bucureşti, Iaşi, Botoşani, Cluj, Făgăraş, Constanţa, Timişoara, Arad. Astfel, din fiecare oraş, inspectoratul şcolar judeţean a nominalizat câte 2 licee.

Acestea sunt:

1.Colegiul Național ”M. Eminescu” Botoșani,  alături de Colegiul Național ”A. T. Laurian” Botoșani, în cadrul cărora programul va debuta printr-o prezentare în data de 27 septembrie a.c.

2.Colegiul Național Iași, alături de Colegiul ”Richard Wurmbrand” Iaşi, în cadrul cărora programul va debuta printr-o prezentare în data de 29 septembrie a.c.

3.Colegiul Tehnic ”Ana Aslan” Cluj-Napoca, alături de Colegiul Național ”Emil Racoviță” Cluj – Napoca, unde programul începe printr-o prezentare în data de 4 octombrie a.c.

4.Colegiul Național "Doamna Stanca" Făgăraș şi Colegiul Național "Radu Negru" Făgăraș, în cadrul cărora programul va debuta printr-o prezentare în data de 6 octombrie a.c..

5.Colegiul Național ”Grigore Moisil” București, alături de Colegiul Național ”I.L.Caragiale” București, unde programul începe printr-o prezentare în data de 10 octombrie a.c.

6.Grupul Școlar ”Iuliu Maniu”Arad, alături de Liceul de Artă ”Sabin Drăgoi” Arad, unde programul începe printr-o prezentare în data de 11 octombrie a.c.

7.Liceul ”Grigore Moisil” Timișoara, alături de Colegiul Național ”C.D. Loga” Timișoara,în cadrul cărora programul va debuta printr-o prezentare în data de 13 octombrie a.c..

8.Colegiul Național ”Mircea cel Bătrân” Constanța,  alături de Liceul Teoretic ”Ovidius” Constanța, unde programul debutează printr-o prezentare în data de 18 octombrie a.c.

Regulamentul şi alte detalii pe:  http://www.europacasanoastra.ro/programul-lider-european.html

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Telemedicină pentru Unitățile de Primiri Urgențe din Botoșani și Dorohoi

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.