Andronescu: Bacalaureatul profesional există în Franţa din 1985. A fost introdus de curând în Austria

Andronescu: Bacalaureatul profesional există în Franţa din 1985. A fost introdus de curând în Austria

Ministrul Educaţiei Naţionale, Ecaterina Andronescu, a declarat, luni, în Comisia de învăţământ a Camerei Deputaţilor, că bacalaureatul profesional există din 1985 în Franţa şi a arătat că prin această măsură nu a "alergat după voturi".

"N-am alergat niciodată după voturi, nu am alergat niciodată după măsuri care să nu susţină calitatea", a spus Andronescu, la dezbaterea cererii de reexaminare formulate de preşedintele Traian Băsescu la proiectul de lege care introduce bacalaureatul profesional.

Ministrul Eduacaţiei a respins criticile aduse de către deputatul PDL Marius Spînu, care a apreciat că prin introducerea bacalaureatului profesional "se încearcă introducerea unui argument pur electoral de a se oferi o foaie de hârtie fără nimic în spate".

Andronescu a spus că proiectul de lege privind bacalaureatul profesional a apărut ca "o necesitate", după ce anul trecut şi anul acesta 150.000 de absolvenţi de liceu nu au promovat examenul de bacalaureat şi nu pot fi integraţi pe piaţa muncii, scrie MediaFax.

"Diploma aceasta este gândită ca un permis de acces pe piaţa muncii. Această diplomă nu reprezintă accesul în învăţământul superior", a mai spus Ecaterina Andronescu, arătând că orice elev poate opta pentru bacalaureatul profesional dacă nu mai doreşte să urmeze cursuri universitare.

Deputaţii din Comisia de învăţământ au decis, luni, menţinerea bacalaureatului profesional în ordonanţa de urgenţă 73/2010, respingând astfel cererea de reexaminare formulată de preşedintele Băsescu şi adresată Parlamentului. Decizia Comisiei de învăţământ a Camerei a fost luată cu 15 voturi "pentru" şi un vot "împotrivă".

"A fost respinsă cererea de reexaminare şi menţinută legea şi ea se transmite plenului Camerei, plenul o votează sau nu, după care ea ajunge la Comisia de învăţământ de la Senat şi apoi în plenul Senatului şi se întoarce la domnul preşedinte", a explicat Ecaterina Andronescu după şedinţa comisiei.

Ea a mai spus că proiectul de lege ar mai putea fi modificat în Comisia de învăţământ a Senatului, dar a arătat că în Senat proiectul a fost votat în unanimitate atunci când a fost dezbătut.

Andronescu a mai spus că bacalaureatul profesional există în Franţa din 1985 şi a fost introdus de curând şi în Austria.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Lucian Trufin: „Voi continua dezvoltarea județului Botoșani prin experiența de 20 de ani în administrație publică, cu susținerea echipei PSD”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.