Un șofer român a strivit cu camionul o mașină pe o șosea din Franța

Un șofer român a strivit cu camionul o mașină pe o șosea din Franța

Accident teribil, provocat de un șofer român pe o șosea din Franța. Bărbatul a strivit cu camionul o mașină de un parapet din beton, în timp ce făcea o depășire.

I s-a făcut rău după ce a coborât din cabină și a văzut dezastrul produs. Potrivit Le Parisien, accidentul a avut loc sâmbătă dimineață pe RN20, în apropierea localității Etrechy. Un șofer român, care conducea un camion, a intrat în depășire și nu a observat că era dublat de un Peugeot.

Autoturismul a fost aproape aplatizat, după ce a fost strivit între remorca tirului și un parapet din beton de pe mijlocul drumului. Cu toate acestea, șoferul mașinii a scăpat miraculos. Francezul a reușit să iasă singur din autoturismul distrus. Deși inițial a refuzat să i se acorde îngrijiri medicale, bărbatul a fost transportat la spital pentru investigații amănunțite.

„Când l-am văzut coborând din camion, șoferul părea foarte șocat. Nu sunt sigur că a înțeles imediat ce s-a întâmplat”, a povestit un martor Din spusele unei persoane care a asistat la scenă, șoferul român s-a dat jos din cabină și i s-a făcut rău după ce a văzut autoturismul strivit, conform observator.tv.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Bucurie adusă de polițiști unor familii în preajma sărbătorilor pascale - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.