Toate maşinile vândute în UE vor trebui să aibă acest sistem

Toate maşinile vândute în UE vor trebui să aibă acest sistem

Toate autoturismele noi vândute în Uniunea Europeană începând cu luna martie a anului 2018 vor trebui să fie echipate din fabrică cu un sistem care să permită apelarea serviciilor de urgenţă în caz de accident, potrivit automarket.ro.

Parlamentul European a decis introducerea unei noi reglementări în materie de siguranţă pentru maşinile vândute în Uniunea Europeană începând cu data de martie 2018. În baza unui vot de 26 la 3 în Comisia de Protecţie a Consumatorilor şi Politici de Piaţă Internă a Parlamentului European, a fost votat în favoarea aprobării normelor legislative care să oblige producătorii de automobile să implementeze tehnologia eCall pentru toate autoturismele vândute după data mai sus menţionată. Sistemul eCall asigură apelarea serviciului unic european de urgenţă, prin formarea numărului unic 112 printr-o simplă apăsare de buton sau prin formarea automată în cazul detectării unui accident.

Stirea anterioara

Andreea Berecleanu a primit un diagnostic crunt

Stirea Urmatoare

O nouă serie de voluntari pregătită să participe la misiuni, alături de pompierii din Botoșani - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.