Româncă de 45 de ani găsită moartă pe o plajă din Italia

Româncă de 45 de ani găsită moartă pe o plajă din Italia

Cadavrul femeii a fost adus de curenți la mal și descoperit întâmplător de trecători. O româncă de 45 de ani a decis să-și pună capăt zilelor la Genova în Italia unde s-a aruncat în apă de pe niște stânci.

Cadavrul ei a fost adus de curenți la mal și descoperit întâmplător de trecători care au anunțat imediat autoritățile. Descoperirea a fost făcută în dimineața zilei de miercuri, 28 decembrie 2016 la Arenzano, imediat lângă intrarea în port. La fața locului au ajuns echipaje de prim ajutor, carabinieri, dar și lucrători ai Gărzii de Coastă.

Aceștia nu au observat pe corpul femeii semne sau leziuni care să indice un posibil atac, așa că prima variantă luată în calcul a fost cea a sinuciderii prin înec. Nu departe de locul în care a fost găsită, autoritățile au descoperit poșeta victimei și așa au reușit să o identifice. Au contactat imediat familia româncei, iar în urma discuțiilor purtate cu prietenii și rudele acesteia, ipoteza sinuciderii pare să se confirme.

Se pare că femeia suferea de ceva timp de depresie și nu era la prima tentativă de Sinucidere, ea încercând și în trecut să-și pună capăt zilelor. Anchetatorii au găsit și un tub gol de medicamente, scrie IntelligoNews, femeia urmând de ceva vreme un tratament anti-depresiv. Pastilele au fost achiziționate chiar în noaptea de marți spre miercuri, 27 spre 28 decembrie 2016 de la o farmacie locală. Este posibil așadar, ca ea să fi recurs la acest gest după ce a înghițit barbiturice, însă deocamdată acestea sunt speculații. Detaliile exacte se vor cunoaște abia după efectuarea autopsiei, atunci când va fi stabilită și cauza morții.

Totodată o anchetă a fost deschisă pentru a determina dinamica evenimentelor, chiar dacă primele informații indică faptul că femeia s-a aruncat în apă de pe o stâncă, unde și-a lăsat și poșeta, iar curenții au adus-o la mal. Tot din ceea ce au observat la fața locului, autoritățile presupun că au de-a face cu o sinucidere, iar cauza probabilă a morții este înecul.

Femeia de 45 de ani lucra la un spital din Genova, era divorțată și avea un fiu. Întrucât i-au găsit poșeta, autoritățile au reușit să-o identifice, însă nu i-au dat publicității numele. Rudele ei au fost anunțate și au colaborat cu anchetatorii oferindu-le informații prețioase care în acest moment susțin ipoteza sinuciderii. Sursa: blastingnews.com

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Poliţiştii botoşăneni alături de elevii Liceului Teoretic Anastasie Başotă Pomîrla, în Săptămâna Altfel

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.