Promisiunea unei românce din Italia: „Nu știu cine e dar voi avea grijă de mormântul acestui român”

Promisiunea unei românce din Italia: „Nu știu cine e dar voi avea grijă de mormântul acestui român”

Trupurile neînsuflețite a sute de români zac în morgile din Europa deoarece familiile acestora nu au bani pentru repatriere, iar mulți dintre ei sunt îngropați departe de casă, în pământ străin.

Statul român nu suportă costurile repatrierii decedaților din țările în care există posibilitatea înhumării sau incinerării de către serviciile sociale a corpurilor neînsuflețite. Astfel, există și situații în care autoritățile locale din străinătate au dispus în cele din urmă înhumarea corpurilor, întrucât familiile nu pot suporta cheltuielile de repatriere a rudelor decedate.

Nu mai este de mirare dacă în cimitirele de prin orașele Europei vom găsi pietre funerare pe care vom citi nume și prenume în limba română.

Așa cum i s-a întâmplat Teodorei Colta, româncă originară din Târgu-Jiu, dar care de mai bine de 10 ani trăiește în Italia, la Rivoli, lângă Torino: „Soțul meu, italian, are o soră înmormântată în acel cimitir. Mergând odată pe alee am descoperit mormântul acestui tânăr român. Era un mormânt neîngrijit și mi-a atras atenția: „Mușat Costică, decedat în 2012”, am citit pe piatra sa funerară și am simțit atunci un sentiment profund de compasiune. Impresionată, din acel moment am hotărât să mergem mereu la el și să îi curățăm mormântul, îi ducem întotdeauna flori și îi aprindem lumânări. Am încercat prin intermediul internetului să găsesc pe cineva din familie și am descoperit o persoană care îl cunoaște dar mi-a spus că nu are pe nimeni în țară și nici aici, în Italia. Atunci am decis, am făcut o promisiune, că voi avea eu grijă de mormântul acestui băiat și că atunci când va împlini 7 ani de când a murit, îi voi face toată rânduiala ortodoxă. Sunt foarte emoționată de această situație, acolo odihnește un suflet de român al nimănui, acum, că am dat de el, nu-l pot abandona și eu!”

Stirea anterioara

„Vine Paștele, copii!” - Imaginație, talent și joacă cu Prichindeii Grădiniței „Voinicelul” de la Școala „Sf. Maria” Botoșani

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.