O nouă dramă! Un tânăr din Darabani mort într-un accident în Italia

O nouă dramă! Un tânăr din Darabani mort într-un accident în Italia

Zona oraşului Darabani este zguduită de o nouă dramă. Iulian Constantin Pintilei de 24 de ani, originar din Eşanca, şi-a pierdut viaţa duminică, 19 mai, în jurul orelor 22:30, după ce s-a izbit cu scuterul într-un stâlp de pe marginea străzii, în localitatea Mascali, din provincia italiană Catania. Familia îndurerată apelează la bunăvoinţa dărăbănenilor pentru a strânge cei aproximativ 6000 de euro necesari pentru repatrierea trupului neînsufleţit al tânărului.

Conform cotidianului La Sicilia, Poliţia ia în calcul viteza mare pe care ar fi avut-o scuterul condus de tânărul dărăbănean, ţinând cont că la acea oră circulaţia rutieră era redusă pe str. San Giuseppe din Mascali, localitatea siciliană în care Iulian Constantin Pintilei avea domiciliul de câţiva ani. Tânărul a pierdut controlul scuterului şi s-a lovit de un stâlp de iluminat public, suferind mai multe leziuni la cap. Iulian Constantin Pintilei a fost transportat de urgenţă cu salvarea la Spitalul Santa Marta di Acireale, dar nu a rezistat până la unitatea sanitară, decedând în ambulanţă. În 1 mai, tânărul dărăbănean a împlinit 24 de ani. Familia, devastată de durere, cu posibilităţi financiare foarte modeste, apelează la bunăvoinţa semenilor pentru a-l putea înmormânta creştineşte, acasă, pe tânărul din Eşanca. Dumnezeu să-l ierte! Sursa: darabaneni.ro

Cei care doresc să contribuie cu bani, o pot face în contul deschis la

Banca Transilvania Darabani RO15BTRL00701201621523XX

Tanasă Elena

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Când se vopsesc ouăle de Paște. De ce se folosește culoarea roșie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.