Măsură absurdă contra studenţilor români din Marea Britanie. Riscă să-şi piardă locurile din universităţi

Măsură absurdă contra studenţilor români din Marea Britanie. Riscă să-şi piardă locurile din universităţi

Mulţi studenţi români şi bulgari la universităţi din Marea Britanie se tem că-şi vor pierde locurile ca urmare a blocării împrumuturilor pentru acoperirea cheltuielilor de şcolarizare sau de întreţinere, arată o anchetă realizată de Compania de împrumuturi pentru studenţi (SLC).

Universităţile le comunică celor afectaţi de măsură că nu mai sunt eligibili pentru împrumuturi şi burse de întreţinere şi că nu-şi pot plăti următoarea tranşă a taxelor. Unora li s-a spus chiar să ramburseze bani, aparent pentru că se crede că s-au retras de la cursuri, relatează The Independent în ediţia sa electronică.

Studenţii care au aflat de această măsură au catalogat-o drept absurdă şi se tem că-şi va pierde locul dacă nu vor putea plăti următoarea tranşă a taxelor de şcolarizare. London Metropolitan University a refuzat sa comenteze. Sursa: romaniatv.net

Anul trecut, unele credite universitare pentru studenţii din România şi Bulgaria au fost îngheţate după o creştere "suspectă" a numărului de studenţi care se înscriu la universităţi şi colegii britanice.

Student Loans Company afirmă însă că deocamdată niciun student nu a fost retras de la cursuri şi explică că i-a informat în scris pe toţi studenţii români şi bulgari care solicită sprijin financiar de întreţinere că trebuie să ofere informaţii suplimentare care să vină în sprijinul cererii lor de rezidenţă în Marea Britanie pentru trei ani. Plăţile au fost suspendate până la furnizarea acestor informaţii, dar imediat ce studenţii vor oferi datele cerute, finanţarea lor va fi reluată.

Marea Britanie acordă împrumuturi care să acopere costurile de trai în perioada studiilor numai cetăţenilor UE care dovedesc că locuiesc în această ţară timp de minimum trei ani.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.