Mai multe țări europene au reintrodus restricții! Certificatul verde intră din nou în vigoare! Cine trebuie să aibă documentul

Mai multe țări europene au reintrodus restricții! Certificatul verde intră din nou în vigoare! Cine trebuie să aibă documentul

Mai multe țări europene au reintrodus restricții sau au emis un set de recomandări în contextul în care numărul infectărilor cu COVID-19 este în creștere. De asemenea, având în vedere că Europa se confruntă și cu un val de căldură și secetă, au fost emise o serii de reguli pentru evitarea incendiilor de vegetație.

Astfel, Italia, Spania, Franța, Portugalia, Grecia și nu numai au luat măsuri pe care călătorii trebuie să le aibă în vedere.

Franța solicită certificat sau test Covid negativ
În Italia, masca FFP2 este obligatorie pentru călătoriile cu feribotul, trenul sau autocarul, dar nu este necesară în cazul zborurilor spre și dinspre această țară. Pe de altă parte, trebuie să știți că nu este nevoie să prezentați o dovadă privind vaccinarea, un test negativ la COVID-19 sau certificat că ați trecut prin boală.

Documentele respective nu sunt necesare nici în cazul Portugaliei continentale. Cu toate acestea, în cazul Insulelor Azore este necesară o vaccinarea completă a turiștilor care ajung aici.

În Franța, trebuie să aveți la îndemână certificatul de vaccinare sau documentul care dovedește că ați trecut recent prin boală sau un test molecular tip PCR, efectuat cu cel mult 72 ore înainte de intrarea în Franța, fie un test antigen, efectuat cu maximum 48 ore înainte de intrarea în Franța. Sunt exceptați pasagerii aflați în tranzit aeroportuar, pentru care statul de destinație finală nu solicită testul.

De menționat că sunt exceptați de la această măsură copiii cu vârsta de până la 12 ani.

În cazul Greciei, autoritățile elene precizează că nu trebuie să prezentați dovada vaccinării, un test COVID negativ sau un certificat de recuperare după boală. În plus, formularul de localizare nu este obligatoriu pentru turiști care ajung aici.

Restricții în contextul temperaturilor ridicate și incendiilor de vegetație
În ceea ce privește situația secetei și pericolului de incendii, autoritățile din Spania, au introdus anumite restricții. Mai exact, în multe zone sunt interzise grătarele sau vă trebuie o autorizaţie de la poliţie pentru ele.

Măsuri în contextul temperaturilor ridicate și riscului de incendiu au fost luate și de Portugalia. Astfel, autoritățile au impus noi restricții, fiind interzise plimbările prin păduri şi drumuri rurale, arderea de deşeuri agricole, defrişarea terenurilor prin ardere sau folosirea artificiilor.

De la începutul anului 2022, peste 30.000 de hectare au fost lovite de flăcări în Portugalia, cea mai mare cifră la 15 iulie din 2017, un an marcat de uriaşe incendii de pădure care au făcut peste o sută de morţi.

În Grecia, ministerul pentru Criză Climatică şi Protecţia Cetăţenilor a lansat un avertisment de risc ridicat de incendii de vegetaţie în cinci regiuni ale Greciei. Atenţionarea de nivel 4, din 5 posibile, se aplică regiunii Attica, unde se află şi capitala Atena, precum şi insulelor Euboea, Creta, Chios şi Samos, printre altele.

Și autoritățile din Italia sunt în gardă privind incendiile de vegetație, în acest an fiind deja înregistrare 40 de incendii forestiere, de două ori mai multe comparativ cu media pentru întregul an.

Autorităţile de aici au făcut apel la vigilenţă. „Un sfert dintre incendiile forestiere din acest an au fost probabil cauzate de mucuri de ţigară”, a declarat consilierul provincial pentru silvicultură, Arnold Schuler.

Stirea anterioara

De ce bărbații slăbesc mai ușor decât femeile

Stirea Urmatoare

Meteorologii au emis o informare meteo de precipitații slabe, sub formă de ninsoare, în nordul Moldovei

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.