Facebook și-a dublat veniturile. Google+ vine din spate

Facebook și-a dublat veniturile. Google+ vine din spate

Veniturile Facebook s-au dublat în prima jumătate a acestui an, la 1,6 miliarde de dolari, a declarat o sursă apropiată companiei, subliniind interesul advertiserilor pentru cea mai mare reţea de socializare din lume în contextul competiţiei tot mai dure cu rivali precum Google.

Profitul net a fost de aproape 500 milioane de dolari în primul semestru, a adăugat aceeaşi sursă.

Persoana citată nu a oferit cifre pentru o comparaţie directă a rezultatelor cu prima jumătate a anului trecut.

Rezultatele solide ale companiei vin în sprijinul evaluărilor primite de Facebook din partea investitorilor în diverse plasamente private. Valoarea companiei ajunge la 80 miliarde de dolari, judecând după sumele plătite de investitori pentru acţiuni pe piaţa privată, scrie realitatea.net.

Mulţi experţi anticipează că Facebook se va lista la bursă anul viitor, ocazie cu care va începe să prezinte publicului rezultatele financiare detaliate.

Popularitatea Facebook pe piaţa advertisingului online şi cei 750 milioane de utilizatori înregistraţi au creat presiuni în sectorul companiilor de servicii online, precum Yahoo, care a concediat-o marţi pe directorul general Carol Bartz.

Google, liderul mondial pe piaţa căutărilor online şi publicităţii pe internet, a lansat recent Google+, o reţea socială care a atras peste 10 milioane de utilizatori în primele două săptămâni.

Google nu oferă încă servicii de publicitate pe Google+, însă încearcă să crească popularitatea reţelei prin jocuri, precum Zynga Poker sau Angry Birds de la Rovio.

Unii investitori şi experţi din industria de profil au remarcat semne timpurii că Google+ este pe drumul cel bun în competiţia cu Facebook.

Facebook a avut un profit net de 355 milioane de dolari şi venituri de 1,2 miliarde de dolari în primele nouă luni ale anului trecut, potrivit unor documente furnizate de banca de investiţii Goldman Sachs clienţilor săi în timpul unui plasament privat de acţiuni derulat în acest an.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Mașini neînmatriculate depistate de polițiști circulând pe străzile din județ

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.