137 de români cu teste COVID false, care se întorceau din Spania, predați Poliției Naționale

137 de români cu teste COVID false, care se întorceau din Spania, predați Poliției Naționale

Două autocare cu 137 de români, care veneau din Spania și se îndreptau spre România, au fost oprite într-un oraș din Franța din cauză că ar fi avut teste PCR negative, false.

Din primele informații, se pare că Poliția Națională a demontat o rețea dedicată falsificării testelor PCR cu rezultate negative pentru românii care circulau cu o companie de transport care făcea rute între Spania și România. 

Oamenii legii au arestat cinci persoane, între care patru șoferi ai celor două autocare care au fost depistate în Franța, după ce au trecut prin vama Jonquera. 

Cele 137 de persoane, care se îndreptau spre România, aveau certificate falsificate care precizau că au fost testați într-un laborator situat în Barcelona. În total, polițiștii au găsit 137 de falsuri, care au fost descărcate pe telefoanele șoferilor vehiculelor.

Poliția franceză a refuzat intrarea românilor în Franța, i-a întors din drum și i-a predat Poliției Naționale, scrie stiridiaspora.ro. Contactați de autorități, reprezentanții laboratorului au confirmat faptul că testele nu au fost făcute acolo. 

Călătorii au povestit că, în pachetul călătoriei, plătit în avans, era inclus și testul PCR care valora 40 de euro. Inițial, acestora li se transmisese că vor face testul pe drum, într-o oprire în Barcelona, însă acest lucru nu s-a mai întâmplat. 

Cei patru șoferi au fost arestați pentru infracțiune de falsificare de documente. Liderul grupului a fost localizat la domiciliu, în Torrejón de Ardoz.

Sursa: antena3.ro

Stirea anterioara

Cum preparăm și folosim siropul de propolis

Stirea Urmatoare

Se dau câte o sută de euro direct de la stat! Veste uriașă pentru 200.000 de români

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.