Un băiat de 15 ani a fost ucis şi îngropat în curtea unei case. Trei adolescenţi, principalii suspecți, au fost reţinuţi
Alin Mario Berinde în vârstă de 15 ani a fost dat dispărut marţi de familie, informează News.ro. Băiatul plecase de acasă luni cu trotineta şi nu s-a mai întors, iar a doua zi, mama lui a anuntat Poliţia în legătură cu dispariţia băiatului.
Poliţiştii au început cercetările. Au găsit mai întâi ghetele şi mai apoi trotineta într-un tufiş. La scurt timp, au descoperit că trupul neînsufleţit al băiatului a fost îngropat în curtea unei case din localitatea Cenei, judeţul Timiş.
Principalii suspecți ar fi trei minori, iar în urma investigaţiilor, poliţiştii au identificat un al treilea băiat care a participat la crimă. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, sunt audiate patru persoane. Este vorba despre trei băieţi cu vârste de 15, 15 şi 13 ani, care sunt principalii suspecţi, şi un martor, un tânăr de 21 de ani.
Din primele date reiese că între băieţi ar fi izbucnit o ceartă. Unul dintre prietenii băiatului ucis l-ar fi lovit pe acesta cu un topor, pe stradă, în faţa casei băiatului de 13 ani, apoi ceilalţi i-au aplicat şi ei câteva lovituri. Când au văzut că acesta nu mai mişcă, l-au târât în curte. Iniţial, au vrut să incendieze cadavrul, dar nu au reuşit, aşa că l-au dezbrăcat, l-au pus într-o roabă şi l-au transportat în grădină. Acolo au săpat o groapă, iar după ce i-au învelit capul cu o geacă, l-au îngropat.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.