Tupeu sau inconștiență! Permis de conducere cumpărat dintr-o parcare cu 50 de euro

Tupeu sau inconștiență! Permis de conducere cumpărat dintr-o parcare cu 50 de euro

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui bărbat, care a fost depistat conducând un autoturism, deşi avea permisul de conducere fals.

În data de 17 februarie a.c, în jurul orei 15.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control un cetăţean din R. Moldova, în vârstă de 47 de ani, care conducea un ansamblu de autovehicule format din microbuz şi remorcă, înmatriculate în R. Moldova.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, polițiștii au constatat că permisul de conducere prezentat de către şofer nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind contrafăcut.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că deţinea doar permis categoria B, care nu îi permitea să conducă ansamblul de vehicule. În urma unei discuţii cu un conaţional într-o parcare, contra sumei de 50 de euro, acesta i-a procurat un permis pentru celelalte categorii.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals şi conducerea unui vehicul cu permis de conducere necorespunzător categoriei vehiculului respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

Magazin de echipamente de schi! Vă așteptăm în orice perioadă!

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.