Tupeu de nedescris. Un tânăr din Dorohoi s-a urcat la volan fără permis de conducere!

Tupeu de nedescris. Un tânăr din Dorohoi s-a urcat la volan fără permis de conducere!

În prima zi de toamnă, în jurul orei 19:50, a fost depistat în trafic, pe strada Horia din municipiul Dorohoi, un autoturism condus de C. F. de 20 ani, din municipiu.

Verificările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.    

La data de 02.09.2016, în jurul orei 23.00, C. I. de 22 de ani, din județul Suceava, a condus pe DJ 293, în localitatea Dumeni, un autoturism înmatriculat în Marea Britanie. Verificările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie.

În cele două cauze s-au întocmit acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.