Trei permise de conducere reținute în urma unei acțiuni a polițiștilor din Săveni

Trei permise de conducere reținute în urma unei acțiuni a polițiștilor din Săveni

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au organizat marți 14 februarie, o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru prevenirea infracțiunilor stradale.

În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate aproximativ 100 de persoane, au fost controlate 70 de autovehicule și 6 unități economice.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 29 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.500 de lei, dintre acestea, 2 fiind aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și o sancțiune pentru nerespectarea normelor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor.

Totodată, au fost reținute 3 permise de conducere.

Stirea anterioara

Tânăr reținut după ce a fost depistat beat la volan și fără să dețină permis

Stirea Urmatoare

Pentru al doilea an consecutiv luptătorii U20 de la Liceul Sportiv Botoșani sunt lideri incontestabili la nivel național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.