Trimite stirea ta !
ziarebotosani.ro
ZiareBotosani.ro
ZiareBotosani.ro
Nest Dorohoi
Țigări de contrabandă descoperite la vânzare în două magazine din Botoșani

Țigări de contrabandă descoperite la vânzare în două magazine din Botoșani

Adaugat de: Ziare Botosani
Categorie : Infractional

Poliţiştii botoşăneni aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, marți 4 decembrie, au efectuat un control la sediul unei unităţi economice din municipiul Botoşani.

Cu ocazia verificărilor, s-a constatat faptul că administratorul unităţii, o femeie în vârstă de 53 de ani, deţinea, fără documente legale, în scopul comercializării cantitatea de 92 de pachete de ţigarete de provenienţă Elveţia şi Republica Moldova.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la suma de 920 de lei, ţigaretele respective fiind confiscate.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

La aceeaşi dată, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat un control la o unitate economică din comuna Mihălăşeni, ocazie cu care au stabilit că gestionara, în vârstă de 42 de ani, deţinea fără documente legale şi în vederea comercializării cantitatea de 129 de pachete de ţigarete de provenienţă duty free.

Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la suma de 1.400 de lei, întrega cantitate de ţigarete fiind confiscată de poliţişti.

Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

ZiareBotosani.ro

ZiareBotosani.ro

Infractional: Alte articole din Botosani