Ţigări ascunse în spatele scaunelor unui autoturism, descoperite la frontieră

Ţigări ascunse în spatele scaunelor unui autoturism, descoperite la frontieră

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, împreună cu inspectorii vamali au descoperit 4.200 ţigarete de contrabandă ascunse şi nedeclarate, în spatele scaunelor unui autoturism marca Volkswagen, pe care un cetăţean român intenţiona să le introducă ilegal în ţară.

În data de 06 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, s-a prezentat în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut, pentru efectuarea formalităţilor necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în ţară, A. C., cetăţean român, în vârstă de 61 de ani, conducător auto al unui autoturism marca Volkswagen Caddy, înmatriculat în România.

În baza unor date şi informaţii, poliţiştii de frontieră au solicitat inspectorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului.  

În urma controlului amănunţit efectuat asupra autoturismului, echipa comună formată din poliţişti de frontieră şi inspectori vamali a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în spatele scaunelor autoturismului cantitatea totală de 4200 ţigarete diferite mărci,  cu timbru de acciză R. Moldova, în valoare de aproximativ 2400 lei.

Conform reglementărilor legale în vigoare, a fost luată măsura reţinerii ţigaretelor în vederea confiscării şi a autoturismului până la plata amenzii în valoare de 5000 lei.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Site-urile Temu și Shein au intrat în vizorul ANPC. Sfaturile instituției pentru consumatori

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.