Tânăr reținut după ce a promis mai multor botoșăneni că le aduce mașini din Germania

Tânăr reținut după ce a promis mai multor botoșăneni că le aduce mașini din Germania

Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 28 de ani din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii a trei infracțiuni de înșelăciune.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în perioada iunie-septembrie 2020, prin completarea fictivă a unor înscrisuri, ar fi indus în eroare trei persoane vătămate de la care ar fi încasat cu titlu de avans 5.500 de euro, în schimpul cărora le-ar fi promis că le aduce autoturisme din Germania, fără a mai desfășura vreo avtivitate în acest sens.

La data de 24 februarie 2021 a fost pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la locuința tânărului, prilej cu care au fost identificate și ridicate în vedeerea continuării cercetărilor bunuri și înscrisuri care interesează cauza.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus, urmând ca în funcție de rezultate să fie dipuse măsuri.

Stirea anterioara

Un ofițer militar din Botoșani s-a stins din viață la doar 42 de ani

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.