A cumpărat un permis fals de conducere cu 750 de euro crezând că este real
Tânăr identificat la volan, deși avea dreptul de a conduce vehicule suspendat
La data de 23 august 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au oprit pentru control, în localitatea Ștefănești, un autoturism condus de către un tânăr, de 25 de ani, din aceeași localitate.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști, s-a constatat faptul că acesta are dreptul de a conduce vehicule suspendat din luna iulie a.c.
În același context, acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de aproximativ 900 de lei pentru abateri comise la regimul rutier, fiindu-i reținut și certificatul de înmatriculare.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.