Tânăr de 32 de ani decedat datorită inconștienței la voan

Tânăr de 32 de ani decedat datorită inconștienței la voan

În timp ce conducea autoutilitatra TV pe DC 65 C, în seara de 05.06.2011, în jurul orei 21.40, în localitatea Răchiţi, D. VASILE de 38 ani, din comuna Răchiţi, judeţul Botoşani, ajungând la intersecţia cu DJ 296 A, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la efectuarea unui viraj la dreapta, pierde controlul asupra direcţiei de mers şi se răstoarnă pe partea stângă a drumului.

Din accident a rezultat decesul lui M. Marian-Ciprian de 32 ani, din comuna Răchiţi, pasager pe platforma autoutilitarei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat; a fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i-au fost  recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Factorul drum şi semnalizarea rutieră nu au influenţat producerea accidentului.

În cauză se efectuează cercetări faţă de D. VASILE, sub aspectul săvîrşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, urmând a se propune soluţie procedurală.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

I.S.U. Botoșani scoate la concurs patru posturi din sursă externă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.