Tânăr cercetat pentru uz de fals în documente

Tânăr cercetat pentru uz de fals în documente

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privinţa unui cetățean din R. Moldova, care pentru a dovedi calitatea de transportator rutier a prezentat un document fals.

În data de 21 decembrie 2020, în jurul orei 18.05, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca - I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a intra în ţară, ca şofer al unui  microbuz marca Mercedes Benz, S.I., în vârstă de 26 de ani, cetățean din R. Moldova.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un Extras din “Registrul operatorilor de transport rutier”, pentru a dovedi calitatea de transportator.  În baza acestor documente S. I. spera că i se permite intrarea în ţară în scop de tranzit ca transportator conform H.G. 1065/2020. 

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului în cauză, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare şi au constatat că acesta nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Stirea anterioara

22 Decembrie – ziua în care ne-am luat „rația de libertate” - FOTO

Stirea Urmatoare

166 de locuri disponibile pentru admiterea la instituții militare de învățământ care școlarizează personal pentru nevoile MAI

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.