Tânăr cercetat pentru furt după ce a sustras 4500 lei din poșeta unei casiere

Tânăr cercetat pentru furt după ce a sustras 4500 lei din poșeta unei casiere

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani efectuează cercetări față de un tânăr de 19 ani, din municipiul Botoșani, pentru săvârșirea infracțiunii de furt. 

În urma verificărilor efectuate a reieșit faptul că în data de 29 august 2021, în timp ce acesta se afla într-o sală de jocuri din municipiul Botoșani, profitând de neatenția victimei, o femeie de 36 de ani, casieră, i-ar fi sustras din poșetă, 4500 de lei, apoi a părăsit incinta localului. 

Ulterior, tânărul a fost identificat de către polițiști pe raza municipiului Botoșani, având asupra sa o parte din banii sustrași. 

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt, urmând ca în funcție de rezultate să fi dispuse măsuri legale. 

Stirea anterioara

Zodiile pășesc într-o lume a armoniei și iubirii odată cu echinocțiul de toamnă. Horoscopul lunii septembrie!

Stirea Urmatoare

Un ciclon lovește Europa. Ce țări vor fi afectate de ninsori puternice și vreme extremă

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.