Sute de pachete de ţigări confiscate şi maşini indisponibilizate

Sute de pachete de ţigări confiscate şi maşini indisponibilizate

Poliţiştii de frontieră botoşăneni au descoperit la sfârşitul săptămânii, ascunse în diferite componente ale  unor autoturisme, mai multe pachete de ţigări, care urmau a fi introduse în ţară prin sustragerea de la controlul vamal. Ţigările au fost ridicate în vederea confiscării, conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 18.000 lei, iar autoturismele au fost indisponibilizate.

În data de 03.12.2011, în jurul orelor 06.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru a intra în ţară Vitalie D., cetăţean cu dublă cetăţenie româno-moldoveană, în vârstă de 38 ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în România.

În urma controlului de frontieră, în toba autoturismului a fost găsită cantitatea de 75 pachete de ţigări marca Monte Carlo, timbrate R. Moldova, în valoare de 330 lei. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 5000 lei, pe care a achitat-o pe loc.

În aceeaşi zi, în jurul orelor 15.30, un echipaj format din poliţişti de frontieră de la Sectorul PF Stânca a oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria. Atât şoferul cât şi pasagerul din dreapta aveau ascunse pe corp în total 110 pachete de ţigări marca Winston, în valoare de aproximativ 500 lei. Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu amendă în valoare totală de 3000 lei, ţigările fiind ridicate în vederea confiscării.

La scurt timp, în jurul orelor 15.50, Adrian S., de 44 de ani s-a prezentat la PTF Stânca, pe sensul de intrare în România, la volanul unui autoturism marca VW. Poliţiştii de frontieră au solicitat efectuarea unui control amănunţit asupra autoturismului, iar în urma acestuia a fost descoperită ascunsă în rezervorul autoturismului cantitatea de 100 pachete de ţigări, marca Winston, cu timbru de Republica Moldova, în valoare de 440 lei. Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă de 5.000 lei, iar autoturismul a fost indisponibilizat până la plata amenzii.

În această dimineaţă, în jurul orelor 01.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, s-a prezentat pentru a intra în ţară Emil B., cetăţean român, în vârstă de 41 ani, la volanul unui autoturism înmatriculat în Bulgaria.

În urma controlului de frontieră, în rezervorul autoturismului a fost găsită cantitatea de 360 pachete de ţigări marca Plugaru, timbrate R. Moldova, în valoare de aproximativ 800 lei. Bărbatul a fost sancţionat cu amendă în valoare de 5000 lei, iar autoturismul marca VW a fost indisponibilizat până la plata amenzii.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Exercițiu de amploare a pompierilor din Botoșani, Dorohoi și Săveni. Misiuni de salvare în cazul unor incendii

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.