Șoferi depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice .

Șoferi depistați la volan sub influența băuturilor alcoolice .

În dimineaţa de luni, 21 mai, în jurul orei 08.20, pe strada Victoriei din municipiul Botoșani, a fost oprit un autoturism al cărui conducător auto efectua manevre neregulamentare de întoarcere.

Bărbatul aflat la volan – A. DUMITRU 55 de ani, din municipiul Botoşani – emana halenă alcoolică, astfel încât poliţiştii i-au solicitat să se supună testării cu aparat etilotest, procedură pe care conducătorul auto a refuzat-o. A fost condus la Spitalul Judeţean Botoşani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Tot ieri, 21 mai, în jurul orei 20.40, C. IONEL de 39 ani, din oraşul Flamînzi a fost depistat conducând un autoturism pe strada General Ghe. Avrămescu, în localitatea Poiana, oraș Flămînzi. Bărbatul avea o concentraţie de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători auto le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Pe numele acestora au fost întocmite acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o  îmbibație  alcoolică  peste  limita legală, cauzele urmând a fi soluţionate procedural.

 

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Accident! Două mașini s-au izbit în comuna Hilișeu Horia – FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.