Șofer reținut după ce a fost prins de două ori beat la volan

Șofer reținut după ce a fost prins de două ori beat la volan

La data de 16 august 2025, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au oprit pentru control, în comuna Hlipiceni, un autoturism condus de un tânăr, de 28 de ani, din aceeași localitate. 

Întrucât emana halenă alcoolică a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge. 

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta avea exercitarea dreptului de a conduce autoturisme suspendată, din cursul aceleași zile, când a fost depistat sub influența alcoolului la volan. 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere fără permis, conducere sub influența alcoolului și refuz de prelevare de mostre biologice de sânge.

Stirea anterioara

Șofer băut scos din trafic de polițiști la Hudești

Stirea Urmatoare

Memorialul Ipotești: „Vremuri în care știrile sunt mai rapide decât gloanțele”, expoziție personală a artistului Pavel Brăila

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.