Șofer prins beat la volan pe Bulevardul Mihai Eminescu. Vezi ce alcoolemie avea!

Șofer prins beat la volan pe Bulevardul Mihai Eminescu. Vezi ce alcoolemie avea!

Sâmbătă dimineață, în jurul orei 02.00, a fost oprit pe Bulevardul Mihai Eminescu din municipiul Botoșani, autoturismul condus de D.E. de 24 de ani, din comuna Mihai Eminescu, județul Botoşani, autoturismul rulând cu viteză peste limita legal admisă.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior a fost condus la Spitalul Judetean Botoșani, unde i s-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care se afla sub influența alcoolului.

Totodată, D. E. a fost sancționat contravențional pentru depășirea regimului legal de viteză, cu  amendă în cuantum de 500 lei și s-a dispus măsura complementară a suspendării dreptului de a conduce vehicule pe drumul public.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

Autorități puse în alertă după ce un copil a rămas blocat într-un apartament din Dorohoi. Pompierii au intervenit cu autoscara - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.