Șofer depistat conducând în localitate cu 151 km/h

Șofer depistat conducând în localitate cu 151 km/h

În perioada 13-19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Botoșani împreună cu alte subunități de profil au desfășurat o acțiune de tip ROADPOL – SPEED, pentru prevenirea și combaterea excesului de viteză în trafic.

În acest context, la data de 15 aprilie 2026, în cadrul operațiunii „Speed Marathon”, polițiștii rutieri botoșăneni au desfășurat o acțiune pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare.

Activitățile au vizat principalele artere rutiere din județ și au avut ca obiectiv creșterea siguranței rutiere, prin responsabilizarea conducătorilor auto și reducerea riscului de accidente grave produse pe fondul vitezei.

Ca urmare a acțiunilor întreprinse, polițiștii au aplicat 433 de sancțiuni contravenționale pentru depășirea limitelor legale de viteză.

Totodată, pentru viteză excesivă, au fost reținute 36 permise de conducere, 34 dintre acestea pentru depășirea vitezei legale cu peste 50 km/h și 2 pentru depășirea vitezei legale cu peste 70 km/h. 

Reamintim tuturor participanților la trafic că viteza excesivă și neadaptată condițiilor de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave. Respectarea limitelor de viteză și adoptarea unui comportament preventiv în trafic pot face diferența dintre o călătorie în siguranță și o tragedie.

Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani îndeamnă conducătorii auto să circule responsabil, având în vedere că miza este viața – atât a lor, cât și a celorlalți participanți la trafic.

Exemplu:
Cea mai mare viteză a fost înregistrată pe DJ 282 în localitatea Coțușca.
Un tânăr, de 33 de ani, din comuna Coțușca, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DJ 282 în localitatea Coțușca, cu viteza de 151 km/h.

Tânărul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 4,050 de lei, de către polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, fiind dispusă și măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-i eliberată dovadă fără drept de circulație.

Stirea anterioara

Peste 200 de animale sterilizate în două zile la Flămânzi – un model care funcționează - FOTO

Stirea Urmatoare

Măsuri de ordine publică pentru meciul de fotbal dintre FC Botoșani și Metaloglobus

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.