ȘMECHER cu acte în regulă! S-a ales cu dosar penal după ce a condus beat, fără asigurare și a produs un accident

ȘMECHER cu acte în regulă! S-a ales cu dosar penal după ce a condus beat, fără asigurare și a produs un accident

Marți 4 august, ora 09.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției municipiului Botoșani, au fost sesizați cu privire la faptul că, în după-amiaza zilei de 03.08.2020, conducătorul unui autoturism a provocat un accident soldat cu pagube materiale, pe str. Aleea Eliberării din municipiul Botoșani.

Astfel, a fost identificat conducătorul autoturismului implicat în accident, în persoana unui bărbat de 59 ani din comuna Dîngeni, ce conducea autoturismul mai sus menționat pe aceeași stradă din municipiu, iar cu ocazia controlului efectuat de către polițiști, a rezultat faptul că asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto a acestuia era expirată din cursul lunii aprilie a anului curent.

Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, cel în cauză a fost testat alcoolscopic, valoarea rezultată fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind transportat ulterior la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența băuturilor alcoolice, urmând ca în funcție de rezultatul cercetărilor să se dispună măsuri.

Stirea anterioara

ALERTĂ! Numărul angajaților MAI infectați cu coronavirus s-a dublat în ultimele 30 de zile

Stirea Urmatoare

AJOFM Botoșani pregătește prima Bursă a locurilor de muncă din anul 2024. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.