Şeful de Post de la Dersca a primit interdicţia de a părăsi localitatea

Şeful de Post de la Dersca a primit interdicţia de a părăsi localitatea

Magistraţii Tribunalului Botoşani au dispsu, joi, măsuri preventive în cazul fostului şef al Postului de Poliţie din Dersa, Adrian trofin, acuzat de luare de mită. El, dar şi complicea sa, Valeria Ciobotariu, au primit interdicţia de a părăsi ţara.

Ei au obligaţia să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la Poliţia Municipiului Botoşani, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu-şi schimbe locuinţele fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme, scrie botosaninews.

Vă reamintim că în urmă cu o săptămână Adrian trofin a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce, în calitate de şef de post, a luat mită de la un localnic din dersca pentru a-i permite acestuia să circule prin localitate la vonalul maşinii, deşi nu deţine permis.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Coafezele, somate să își plătească impozitele! ANAF vrea să reducă evaziunea fiscală și pornește verificarea

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.