Sancțiuni de peste 9 mii lei aplicate de jandarmi în ultima zi de week-end

Sancțiuni de peste 9 mii lei aplicate de jandarmi în ultima zi de week-end

Ultima zi a săptămânii care tocmai s-a încheiat va scoate din buzunarele câtorva botoșăneni suma de 9700 de lei, în urma amenzilor primite de la jandarmi pentru fapte de încălcare a ordinii și liniștii publice, a legislației privind actele de comerț sau a legii privind desfășurarea activităților de picnic.

1500 de lei vor avea de achitat doi frați din municipiul Botoșani, care au petrecut duminică seara într-un bar de pe strada Nicolae Iorga, după care, pe fondul cosumului de băuturi alcoolice, au început să facă scandal și să adreseze injurii barmanului, refuzând să părăsească localul.

Un echipaj de jandarmi a ajuns în scurt timp la locul apelului, aplanând conflictul și luând măsurile legale de sancționare contravențională a celor doi scandalagii, care nu au dorit să coopereze cu forțele de ordine.

Nu mai puțin de 1000 de lei a fost sancțiunea aplicată de jandarmi unei femei, care nu a găsit un loc mai potrivit să facă gratar, decât pe trotuarul străzii Independenței, în apropierea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură, deranjând locatarii imobilelor din apropiere.

Conform prevederilor legii privind activitățile de picnic, desfăşurarea acestora în afara zonelor special amenajate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 3000 de lei, existând posibilitatea legală de a achita jumătate din minimul amenzii în 48 de ore de la data încheierii sau comunicării procesului-verbal, în cazul în care contravenientul dorește acest lucru.

Stirea anterioara

A început să-şi renoveze casa, dar, când a dărâmat un perete, a descoperit grozăvia! - FOTO

Stirea Urmatoare

LPS BOTOȘANI - Campioni naționali de juniori U20 la Campionatul Național de Semimaraton

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.