S-a urcat băut la volan şi a distrus mobilierul stradal

S-a urcat băut la volan şi a distrus mobilierul stradal

În seara de 11.02.2012, în jurul orei 20.45, Poliția municipiului Botoșani a fost sesizată printr-un apel de urgenţă 112, cu privire la faptul că pe Calea Națională din municipiul Botoşani a avut loc un accident de circulație, iar conducătorul auto implicat în eveniment a părăsit locul faptei.

Cercetările efectuate de poliţiştii Biroului Rutier – Poliţia municipiului Botoşani au condus la depistarea conducătorului auto şi a autoturismului implicat în accident, pe raza localității Cătămărăști-Deal, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani.

Astfel, s-a stabilit că T. IONUŢ-ALEXANDRU de 32 ani, din comuna Mihai Eminescu, în timp ce se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Italia, rulând pe Calea Națională din municipiul Botoșani, pe fondul vitezei excesive și a stării de ebrietate, a pierdut controlul autoturismului, împrejurare în care a intrat în coliziune cu mai mulți stâlpi ce despart sensurile de mers, după care a părăsit locul accidentului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, reuzultatul indicând valoarea de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat; bărbatul a fost condus la Spitalul Județean Botoșani, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Față de T. IONUŢ-ALEXANDRU s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor  de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală și părăsirea locului accidentului ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni, urmând a se propune soluție procedurală.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Atenție! Nova Apaserv va restricționa furnizarea apei din cauza unei avarii produse la Leorda. Vezi detalii!

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.