Femeie de 50 ani arestată pentru încălcarea ordinului de protecție
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție provizoriu
La data de 23 aprilie 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui bărbat, de 47 de ani, din comuna Albești, cercetat pentru comiterea infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție provizoriu.
În urma probatoriului administrat, s-a stabilit faptul că, în aceeași zi, bărbatul ar fi încălcat măsurile impuse prin ordinul de protecție emis împotriva sa, prin aceea că s-a deplasat la locuința fostei concubine, de 41 de ani, din aceeași localitate și s-ar fi apropiat de aceasta.
Față de bărbat a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.