Reținut pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului

Reținut pentru conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului

La data de 21 iunie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din comuna Prăjeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere sub influența alcoolului.

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 21 iunie 2026, ar fi condus un autoturism pe drumul public, din comuna Prăjeni, fiind sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere.

Aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J Botoșani, cercetările fiind continuate pentru infracțiunile menționate mai sus.

Stirea anterioara

„L-am primit cadou” – explicația unui moldovean prins cu un permis de conducere fals la frontieră

Stirea Urmatoare

Unități comerciale, de tip „second hand”, verificate de polițiști

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.