Peste o sută de poliţişti în razie: Percheziţii, controale și maşini oprite în trafic

Peste o sută de poliţişti în razie: Percheziţii, controale și maşini oprite în trafic

Poliţiştii din cadrul IPJ Botoşani au desfăşurat în perioada 05-06.10.2017, o acţiune pentru combaterea infracţiunilor contra patrimoniului şi a comerţului ilicit, precum şi pentru impunerea normelor rutiere, pe raza municipiului Botoşani şi mai multor comune învecinate.

În acţiune au fost angrenaţi 117 poliţişti, care au beneficiat de sprijinul lucrătorilor specializaţi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Botoşani şi a Biroul pentru Imigrări al Judeţului Botoşani.

În total, poliţiştii au legitimat 359 de persoane şi au efectuat 52 de controale la agenţi economici. Au fost efectuate 4 percheziţii domiciliare, în baza mandatelor emise de Judecătoria Botoşani, pentru depistarea produselor din tutun şi alcool.

De asemenea, au fost organizate 7 filtre rutiere, în vederea impunerii normelor de circulaţie şi depistării transporturilor ilegale de material lemnos, legume, fructe şi produse accizabile.

Au fost efectuate controale în pieţele din municipiul Botoşani pentru combaterea infracţiunilor contra patrimoniului.

Cu prilejul activităţilor, poliţiştii au constatat 6 infracţiuni şi au aplicat 85 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 38.000 lei.

De asemenea, au fost ridicate în vederea confiscării mărfuri în valoare totală de peste 143.000 lei (ţigarete, alcool, material lemnos şi un autovehicul).

Exemple
La data de 05.10.2017, ora 08.30, poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală nr. 1 Botoşani au depistat pe strada Sucevei din municipiu o autoutilitară condusă de un bărbat de 23 de ani, din localitatea Vicovu de Sus, judeţul Suceava, care transporta material lemnos.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta nu deţine documente legale de provenienţă şi transport a mărfii. Conducătorul auto a fost sancţionat conform Legii 171/2010, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, iar cantitatea de 4,3 metri cubi de material lemnos, precum şi autoutilitara au fost indisponibilizate în vederea confiscării.

La data de 06.10.2017, poliţiştii Sectiei de poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni şi cei din cadrul Serviciului de Ordine Publică au depistat pe raza localităţii Truşeşti un bărbat de 25 de ani din oraşul Ştefăneşti, care avea asupra sa cantitatea de 6.640 de ţigarete, de provenienţă Republica Moldova.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

Stirea anterioara

Alte două localități din județ rămân fără apă potabilă două zile. Află detalii!

Stirea Urmatoare

Sancțiuni de peste 6.000 de lei în urma unor controale ale Serviciului de Investigare a Criminalității Economice

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.